LOVITURA PAPALĂ

PAPA E OM!

În prima zi a anului 2020 văd o știre care îmi umbrește oarecum bucuria trecerii în noul an. Papa Francisc a lovit o femeie care s-a agățat cu disperare de el și era pe punctul sa-l dezechilibreze. De fapt nu a fost o lovitură, mai mult o formă de apărare a unei agresiuni ce venea spre el. Nu comentez aici prea mult gestul, l-am văzut toți.

Analizând cu atenție ce a făcut distinsul papă, dovedește un gest de profundă umanitate. Are gesturi, apucături ca oricare dintre noi. Unii am renunțat să facem asta datorită acelui politically correct care ne dezumanizează. Uneori e sănătos să lipești o palmă, părinte distins!

lovitura papală
Continue Reading

Despre cum am devenit vegan

Am citit undeva că oamenii și porcii sunt două specii șocant de asemănătoare

Hrana a constituit mereu pentru specia umană motorul acțiunilor sale. Se spune că cel mai bun profesor este foamea, că cel mai mult lupți în viață dacă ai stomacul lipit de spate sau atunci când ai în minte amintirea vremurilor de foamete particularizată sau generalizată. Odată mi-am închipuit o bandă plină de mâncare și la capătul ei o gură mare, deschisă și flămândă. Apoi mi-am dat seama că este un stereotip, nepotrivit pentru o ilustrație. Comportamentul uman s-a încercat a fi îndreptat, în timp, prin mai multe metode, unele laice, altele religioase.

Șaorma (refuz să scriu shaorma) cu de toate

În spirit vegan imaginea de mai sus e făcută doar din crudități. Nu mă întrebați ce e cu chifla, o să încerc să găsesc un înlocuitor și sunt sigur că există.

Nu, nu sunt vegan sau mai bine spus sunt vegan doar în închipuirea mea. În general nu accept niciun fel de exagerare, de comportament extrem, fie că este al celui care devorează orice fel de carne, fie că este al celor care declară alimentele milenare ale neamului românesc pericole publice. Aș vrea să fiu vegan și de câteva ori am și devenit pentru câteva ore, zile sau săptămâni însă mâncarea de paie și de iarbă verde m-a descurajat în timp.

Acum te gândești de ce am scris articolul asta. Ori sunt, ori nu sunt vegan, ce apucătură e asta. Încurajez sau descurajez cina din paie? De fapt e o fiță, nu o apucătură.

Doamnelor și domnilor, deoarece simt nevoia să îmbunătățesc conținutul acestui site, vreau să devin creator de rețete vegane, neplăcute omnivorilor. Rețete pe care vreau să le încerc și să le recomand prietenilor mei. Și ca să fiu corect o să modific și titlul: cum am devenit creator de rețete vegane. Dar dacă puneam titlul așa, sigur nu intrai să citești până aici.

Așa, ca o notă de armonie în deșertul dezordinii.

Rețetele vor fi în primul rând o modalitate de gândire, o formă de a ridica niște probleme. Să vedem ce iasă…

Continue Reading

Ce înseamnă să fii investitor în 2019

Moise

Investitor în suflet și istorie


Geoagiu Băi este o stațiune aflată într-o zonă superbă cu un potențial uriaș. Te lovești totuși de o mare problemă, după cam două zile îți vine să o iei razna de plictiseală. Dacă ești turist activ, nu pensionar la tratament, nu prea mai găsești multe de făcut după 2-3 zile de baie. E nevoie de un creier jucăuș. Un mai vechi colaborator al paginii noastre, Moise, se va lansa în afaceri în anul de grație 2019 și visează la un Geoagiu Băi care să ne povestească istorie. În România anului 2019 parcă aerul e tot mai rarefiat. Urmează un interviu savuros. Doamnelor și domnilor… Moise!
,, După cum știți, eu sunt profesor de istorie. Iubesc istoria românilor dar sunt realist. În Geoagiu Băi se respiră istorie dar ca să o poți respira ai nevoie de cineva care să te îndrume. Să îți arate, să îți explice să îți ofere informația. Ceea ce aș vrea eu să fac este o îmbinare între agroturismul local și istoria locală pentru că acolo există vestigii din antichitatea romană chiar din momentul în care romanii au cucerit Dacia și influența lor ulterioară. Există drumul Roman pe o lungime de câțiva kilometri. Din păcate doar o lungime de aproximativ 240 m este decopertat. Mai avem Castrul Roman care se păstrează în condiții optime, la intrarea în Geoagiu -Sat dinspre Simeria. De dată ceva mai recentă avem un cimitir al evreilor unde există peste o sută de morminte. În localitate exista o comunitate destul de numeroasă de evrei care după implementarea regimului comunist au fost nevoiți să plece din zonă, cea mai mare parte în Israel. Biserica Rotonda este bine promovată și acum. Mă voi axa, așadar, pe crearea unor drumeții în legătură cu siturile arheologice menționate anterior și cu cele două lacuri, un lac glaciar și unul tectonic, apoi peștera de la Mada și Cetatea de la Ardeu”.

Sufletul și istoria nu rezolvă totuși o problemă mizerabil de reală. Banii. De unde pălăria mea o sa faci rost de bani?

În primul rând banii nu există, ei sunt o iluzie. O mare iluzie. Proiectele mele au, evident, nevoie de finanțare. O să fac totul cu bani puțini. Cu prieteni, cu muncă. Mă rog, nu e imposibil să fac totul chiar eu cu resursele mele. Poate voi fi susținut și de Primăria Geoagiu. Mai important decât banul este factorul uman, factorul climatic, toți factorii de decizie din localitate care mai au multe de făcut cum ar fi spații pentru o dezvoltare sportivă a celor care vin în stațiune. Să oferim și anumite terenuri unde să se practice sporturi pe lângă drumețiile pe care eu le propun.

Un om, o idee, un oraș. Ce are nevoie Geoagiu să fie atractiv? Mă gândesc că numai cu visători boemi trecuți de prima tinerețe nu putem rezolva totul.

istoric boem care fumează relaxat.

Terenuri de tenis de câmp, de tenis de masă, o sală de culturism adică activități de efort fizic. Apoi ar fi indicat să avem și o resursă prin care să putem oferi biciclete turiștilor, contra cost, pentru a se deplasa pe traseele pe care le-am menționat anterior. Toate astea ar creea un plus de venit pentru stațiune. Putem să conchidem că este nevoie și de o extindere a unor manifestări de ordin cultural care să permită celor care vin o diversificare pe plan cultural. Pentru a face din stațiunea Geoagiu Băi stațiunea mult dorită de către toți. În ceea ce privește boemul 40 years old, acesta e un mare visător cu zâmbetul mereu pe buze. El este un idealist frumos. Visează la un Geoagiu ca afară. Visează tu băiatule și mai trage un fum din țigară!

susține proiectul ilustrația

Continue Reading

Ce o fi fost în capul lui Badea?

susține proiectul ilustrația

În data de 2.02.2019, cunoscutul Mircea Badea face un gest cel putin ciudat pentru majoritatea dintre noi. Provoacă la luptă, în ring, un campion la lupte. E ca și cum s-ar băga Barabas între gladiatori. Sau Macron între legionari. Sau Trump între pușcașii marini. Hai că am exagerat puțin. Dar oare ce a fost în capul lui. Eu cred că am o explicație pentru mine. O fac publică că oricum nu citește aproape nimeni. Eu cred că intrase într-un con de umbră. Cred că este metoda perfectă de realcătuire. Vă dați seama că în 3.02 siturile de socializare au distribuit la greu imaginea lui? Imagine negativă cel mai mult, bășcălie generală de prost gust. Ca și gestul de a lupta cu o mașină de război. Este o tehnică bună de mediatizare cu un impact uriaș. Nu cred că este un gest prostesc, este o formă de mediatizare masivă. Părerea mea!

ilustratie
Continue Reading

Industriașul Number One al orașului meu

În urmă cu aproximativ 17 ani Petrila era exponentul primar al culturii muncitorești, era un oraș în care nu se schimbase aproape nimic și în care se păstra linia trasată de comuniști în cei aproximativ 60 de ani în care au stăpânit această țară. La vremea aceea auzisem că există un industriaș german extrem de serios care dorea să își deschidă o afacere în domeniul producției industriale a accesoriilor de mobilier, lucru destul de neobișnuit pentru un oraș mic cu specific mineresc. Fiindcă aici ne cunoaștem toți, nu trece mult timp până când ajung  să mă împrietenesc cu acest singular element al culturii și civilizației occidentale prezent în orașul meu natal.  Cred că am făcut un preambul cam lung și nu am spus încă despre cine este vorba este vorba. Este prietenul meu Georg Simzian, un om care a construit un brand, a dat de lucru la vreo 150 de petrileni, a deshis două fabrici și câteva magazine, dar cu toate astea rămâne extrem de puțin mediatizat în Petrila.  Așadar pe Gigi l-am cunoscut în tulburii ani 2000-2001, ani în care în Petrila nu se întâmpla nimic și în care afacerea pe care o avea el era o mostră ideală din ceea ce îmi doream eu să devină România.  Avea un aer romantic pe vremea aceea biroul lui. Pentru mine avea chiar un aer ușor revoluționar deoarece omul încerca să aducă partea frumoasă a capitalismului într-o zonă de care era atras, ca și mine, sentimental. Gigi, pentru că așa îi spuneam noi, nu avea timp să petreacă, să mediteze, să fie romantic, boem sau revoluționar deoarece era ancorat mereu în niște curse nebunești de domeniu inimaginabilului între România și Austria. Săptămânal făcea mii de kilometri, și ducea o luptă grea să pună pe picioare un brand construit de la zero. Îl admir și azi pentru că a  venit cu o cultură a muncii care îl face singurul industriaș adevărat al Petrilei și pentru acest lucru primește aprecierea și respectul meu. Și pentru că toți oamenii pe care îi respect primesc de la mine o ilustrație…. Doamnelor și domnilor vă invit să admirați portretul primului industriaș petrilean postdecembrist: Gigi Simzian.P.S.      Nu mă pot abține să nu istorisesc ceva. Era undeva prin februarie 2002, în primele zile  când s-au deschis granițele și în care românii au putut călători în toată Europa fără a mai avea nevoie de viză. Făceam parte din delegația petrileană ce reprezenta firma SIMAUSROM la Koln Messe. O asemenea experiență poate fi uitată.  Îmi aduc aminte că eram atât de mândru de acest fapt, încât umblam doar în costum cu sacou în zilele acelea friguroase. Simțeam că trăiesc visul occidental. Acolo, aproape de Marea Nordului clima este înșelătoare și  pot să zic am tras una din cele mai crunte răceli viața mea.  Nimic însă nu era mai important decât spiritul care stă în spatele unei idei. Mulțumesc Georg Simzian!





Continue Reading

Cine o fi fost Garaf?

  • Îmi plac aventurierii. Îmi plac oamenii care luptă pentru o idee. Îmi plac descoperitorii.

Nu am abordat niciodată teme politice pentru simplul motiv că nu mă pricep la politică. Povestea de azi este despre un fost coleg de clasă, actualmente politician. Nu îi fac promovare politică. Îi fac promovare umană.

Îl urmăresc pe rețeaua de socializare și îmi place că lumea are curaj să discute liber pe pagina lui. Pro și contra. Prin luna octombrie a anului trecut, îmi captează atenția o postare, respectiv un album foto despre două obiective: o stâncă și o peșteră  total necunoscute mie. Îl abordez imediat cu reproș că ține secrete asemenea acțiuni și ca urmare a reproșului face pe loc o promisiune:  la următoarea deplasare voi fi și eu anunțat.

Dorinel
ilustratia©RaduChinta

 

Acum trei zile sună telefonul. -Hai să îți arăt Peștera lui Garaf, Biserica Iepurilor și statuia lui Burebista. Îmi crește automat pulsul, sar în micul gigant și plec spre Cheile Tăii unde pe un drum lăturalnic descopăr stânca și peșterile postate anterior de viceprimar. Dorin, Alin, Cristi, Andrei și subsemnatul, echipați corespunzător, facem o mică incursiune în natura plină de surprize din jurul Petrilei. Că indiferent ce ar spune unii și alții despre oraș, în jurul acestuia se află câteva destinații ce merită popularizate.  Vreau să vă spun că la 15 minute de Petrila se află un loc în care iubitorii de natură, speologii, iubitorii de mistere, oamenii care cred că Burebista a trecut pe aici sau orice doritor să se deconecteze câteva minute, toți aceștia, găsesc o frumusețe ce trebuie neapărat promovată. O simplă stâncă prelucrată artistic de factori naturali (sau cine știe…), plină de găuri, peșteri, tuneluri, trece neobservată chiar dacă te afli în apropierea ei. Se numește popular Biserica Iepurilor deoarece privită de aproape pare o mică bisericuță de piatră. De ce a iepurilor, nu știu și nu fac supoziții. Alin și Dorin nu se pot abține și dispar în cavernele de sub biserică. Adică explorează, zic ei. Strig după ei, bag capul prin găuri ca de șobolan și nu îmi explic cum au încăput pe acolo. Deoarece nu primesc niciun răspuns, mă gândesc că Petrila nu mai are viceprimar, și nici profesor de machete și poate ar fi indicat să sun repede la 112. Nu apuc să fac asta pentru că își fac apariția, asemeni lui Marco Polo, fericiți că au ajuns acolo unde niciun picior de om alb nu a mai călcat. Schițez un zâmbet palid și nu le spun că deja mă pregăteam de alegeri anticipate (sau la viceprimar nu cred că e cazul). Mă vede mai tras la față și zâmbește șmecherește pe sub mustață. Acum hai sa vezi gaura lui Garaf. Îl miros că nu-i a bună dar denumirea peșterii mă incită și mă îndrept spre mult lăudata gaură. Îndepărtându-ne de așa-zisa biserică a iepurilor văd portretul lui Burebista (varianta lui Dorin) sau Sfinxul de pe Taia (varianta lui Cristi). Cristi își susține varianta cu fermitate. Spune că toți sfincșii au fața îndreptată spre vest… Îl cred.

Peștera lui Garaf. Urc puțin mai greu bucata de deal de până la gaură. Acolo, sub o intrare de peșteră destul de mare mă așteaptă zâmbind Alin și Dorin. Hai Radule, hai repede că ne prinde noaptea! -Vin, nu mă las! Văzând intrarea generoasă în peșteră fac pe eroul și anunț ca vreau să explorez și eu acest loc. Este prima dată în viața mea când fac asta. Atât așteptă vicele: -Hai după mine! Mă duc curajos după el și îl las pe Alin în spate. Cred că e mai sigur așa, însă în câteva minute o să regret decizia. După câțiva pași gaura se îngustează și trebuie să ma aplec. Nu durează mult și îl văd pe vicele Dorin cum se trântește soldățește pe burtă. -De aici, pe burtă! Mă pun pe burtă dar nu e destulă sârmă în Petrila câtă aș fi folosit eu pentru decorarea artistică a nasului viceprimarului. La un moment dat gluma se îngroașă. Drumul devine o gaură de șobolan. Îmi apasă greutatea muntelui pe spate. Abia pot să respir. Mă mușcă ceva de mână. -Măi Dorine, eu ies, mă întorc!

-Acum nu mai poți. Trebuie să mergi până la capăt!

Îmi dau seama că are dreptare și mă apucă un fel de teamă. Momârlanii îi spun frica morții. Nu sunt claustrofob dar gaura asta mă face să mă gândesc intens la viața omului pe fața pământului. Înaintez, ce sa fac. Pe coate cu barba lipită de stâncă și cu capul înclinat că altfel nu am loc. Vociferez dar îmi dau seama că o fac degeaba. Trec cu greu printr-un fel de inel. După ce trec de el, totul se deschide inclusiv perspectiva mea. Privesc cu atenție peștera, e superbă. Se vede lumina de la capăt. Ies și mă gândesc că a fost una dintre cele mai frumoase experiențe ale vieții mele. Mă simt bine că am reușit. Pe vice îl mănâncă tălpile să intre și în alte găuri dar se liniștește rapid după o întâlnire cu vreo zece păianjeni grași.

Am povestit exact trăirea mea, fără să fac cosmetizări. Revedem la plecare statuia și stânca. Ne facem planuri de amenajare. Îmi propun să revin. Respect aceste preocupări. Postez două ilustrații.

Sfinxul lui Cristi
ilustratia©RaduChinta

 




Continue Reading

Școala nostră-i școala noastră

Dulce pajiște albastră.

Mă vizitează undeva prin luna aprilie domnul doctor Dumitru Gălățan- Jieț. Mă ia frica să nu am vreo măsea stricată. Domnul doctor s-a ocupat de zâmbetul larg al oamenilor muncii și de acel râs petrilean inconfundabil la care face referire și I.D. Sîrbu. Pentru așa ceva ai nevoie de dinți frumoși. Mă liniștește că nu de aia a venit și îmi povestește că a descoperit o revistă școlară apărută în anul 1921, revistă care tratează problemele de atunci ale învățământului. Cu date istorice, cu detalii despre profesori, cu prezentarea activităților școlare, cu referiri la Petrila din anii 20 și cu multe altele. O revistă scrisă de mână cu o caligrafie impresionantă în care profesorul Gheorghe Ittu prezintă adevăruri valabile și azi. Revista se numea Școala Noastră și reprezintă o pagină de istorie. Îl admir pe domul doctor pentru faptul că a reușit să scoată la lumină această revistă și a cuprins toate numerele ei într-o carte, carte ce am citit-o cu interes. Aceste fapte fac bine comunității noastre și pentru asta aveți tot respectul meu! Și cum numai oamenii ce îi respect primesc de la mine o ilustrație, doamnelor și domnilor vă prezint ilustrația zilei de azi: Dumitru Gălățan-Jieț.

Dumitru Galatan Jiet
ilustratie©Radu Chinta
Continue Reading

Stiluri constructive – ilustrație

Cât de diferite sunt obiceiurile din nord până în sud, din vest până in est, cunoaștem cu toții. Dar așa o aglomerare de forme, de texturi si de structuri ca în județul Hunedoara nu am idee să mai fie undeva. Bisericile, căci despre ele povestesc acum, sunt pe câțiva zeci de kilometri un adevărat mozaic de elemente formale. Și nu ma refer decât la bisericile ortodoxe. Lemnul, piatra, cărămida și toată gama de materiale moderne amprentează un ținut în care fiecare colț de natură emană amintiri, emană istorie.

ilustratie biserici
ilustratie©raduchinta

Un ținut despre care, turistic, nu se face foarte mult, dar care este o adevărată carte vie de istorie. O istorie a rezistenței unui popor, prin religie.

Continue Reading