de ce chibzuință?
Pentru că marile victorii nu vin din întâmplare. Pentru că tot ce reușim în viață se datorează unui proces asiduu de pregătire. Putem vorbi aici de victoriile din bătăliile trecutului, dar cel mai des vorbim despre victoriile din viața noastră. Cele mărunte. Că am văzut răsăritul soarelui, că am făcut fapte bune, că am făcut pe cineva să zâmbească, că ne-am bucurat. Pot fi acestea marile biruințe ale existenței noastre? Da! Și toate vin în urma chivernisirii dorințelor, a stăpânirii de sine, a deciziilor înțelepte. Așadar, Un gând. Biruința nu-i decât chibzuință! Chibzuința este un cântar virtual pe ale cărui talere trebuie să punem mereu, în antiteză, replica faptelor noastre. Adică să anticipăm orice răspuns la acțiunile noastre. Faci rău, primești rău, faci bine, primești rău (de cele mai multe ori) sau bine după caz. Despre chibzuința la muncă, citește aici: https://www.ilustratia.ro/despre-munca-la-romani-o-scurta-analiza/
Iți mulțumim, Euripide!
Dacă plecăm în viață de la acest principiu nu avem ce pierde. Am arătat, în ilustrația de mai sus, un tânăr care, aparent, suferă. Chibzuința produce uneori stări de disconfort. Când trăim în lumea consumului nechibzuit, eu trebuie să am grijă ce mănânc. Trăim în lumea ratelor cu buletinul, și totuși, trebuie să fiu chibzuit, să nu mă întind prea mult. Acest principiu poate produce neplăceri de moment, dar poate aduce și mari biruințe de viitor. Așadar, un gând: biruința nu-i decât chibzuință!
