
Interviu cu un scriitor este o rubrică ce dorim a fi permanentă în revista noastră. Elisabeta Bogățan este o prezență constantă în cenaclurile literare ale Văii Jiului. Având în spate o activitate literară intensă, noi o considerăm cea mai prodigioasă poetă contemporană a Petrilei și nu numai. Maria Marușan, Eliza Lazăr și Georgiana Tăian sunt eleve participante la cercul de artă din Petrila. Le-am propus o experiență de care le-a fost teamă la început, și anume să realizeze un interviu cu doamna Elisabeta. Iată rezultatul întâlnirii, materializat într-un articol savuros pentru revista Ilustrația.
Vă rugăm să vă prezentați pe scurt.
Mă numesc Elisabeta Bogățan. Sunt scriitoare, poetă mai mult. Sunt membră a Uniuni Scriitorilor din România, a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a unor societăți din străinătate, Societatea Poeților Francezi din Paris, Asociația Regală a Scriitorilor și Artiștilor din Belgia. Am publicat mai multe volume de poezii, împreună cu Ioan Dan Bălan am publicat niște cărți de studii de folclor, de studii etnografice cu zeci de legende.
Care sunt motivele pentru care v-ați apucat să scrieți poezii?
Am simțit nevoia să comunic să găsesc oameni care gândesc la fel ca mine și prin poezii am scris să rezonăm aceleași sentimente.

Cine sunteți dumneavoastră, doamnă?
De unde vă vin ideiile?
Nu știu de unde vin! Pur și simplu îmi vin!
Care este poezia dumneavoastră preferata ?
Este o poezie numită Cântec de izbucnit în râs, care începe așa:
cine eşti tu dar
am apucat să întreb
rezemându-mă de tine
cu mirare…
Am hotărât sa facem Interviu cu un scriitor și avem o mare curiozitate: de la ce vârstă v-ați apucat să scrieți poezii?
Păi am scris încă din școala generala în revista școlii, după aceea am scris când eram studentă în revista studenților, dar sporadic. De fapt, mai târziu am debutat într-o carte cam în același timp cu Ioan Dan Bălan, eram deja împreună, în anul 1996.
Ce alte hobby-uri mai aveți?
Să merg pe munte.
Vă place ceea ce faceți?
Cum să nu.
Ce părere aveți despre revista noastră, Ilustrația?
Este o revistă extraordinară și extraordinară este faptul că descoperă așa de multe talente și le îndrumă și le deschide calea pentru viitor. Mi-a plăcut ultimul număr, ediția de Crăciun.

Ce este cel mai important pentru dumnevoastră ?
Să aduc lumină în jurul meu și să vad că oamenii aduc lumină în jurul lor .
Cum este viața de scriitor?
O viață destul de obișnuită nefiind prinsă în organizații mari cu responsabilități dar bucuria este când apare ceva publicat într-o revistă,când apare o carte, când ne întâlnim scriitorii.
Vi se pare grea această meserie?
Există un proverb: Nimic din ceea ce faci cu plăcere nu obosește.
Ce faceți în timpul liber?
Citesc, scriu.
Ce doreați sa deveniți când erați mică?
Când eram mică, doream să devin profesoară și am și devenit.
Când erați de vârsta noastră care era materia voastră preferată?
Literatura și limba română.
Eu v-aș sfătui ca dacă aveți un vis frumos să luptați pentru împlinirea lui, să știți că în viață nimic nu este mai important decât să aduci bucurie, să aduci lumină, să iubești viața și oamenii și să răspândești iubire în jurul tău.
Consemnat în studiourile ©ILUSTRATIA, martie 2023