Cine o fi fost Garaf?

  • Îmi plac aventurierii. Îmi plac oamenii care luptă pentru o idee. Îmi plac descoperitorii.

Nu am abordat niciodată teme politice pentru simplul motiv că nu mă pricep la politică. Povestea de azi este despre un fost coleg de clasă, actualmente politician. Nu îi fac promovare politică. Îi fac promovare umană.

Îl urmăresc pe rețeaua de socializare și îmi place că lumea are curaj să discute liber pe pagina lui. Pro și contra. Prin luna octombrie a anului trecut, îmi captează atenția o postare, respectiv un album foto despre două obiective: o stâncă și o peșteră  total necunoscute mie. Îl abordez imediat cu reproș că ține secrete asemenea acțiuni și ca urmare a reproșului face pe loc o promisiune:  la următoarea deplasare voi fi și eu anunțat.

Dorinel
ilustratia©RaduChinta

 

Acum trei zile sună telefonul. -Hai să îți arăt Peștera lui Garaf, Biserica Iepurilor și statuia lui Burebista. Îmi crește automat pulsul, sar în micul gigant și plec spre Cheile Tăii unde pe un drum lăturalnic descopăr stânca și peșterile postate anterior de viceprimar. Dorin, Alin, Cristi, Andrei și subsemnatul, echipați corespunzător, facem o mică incursiune în natura plină de surprize din jurul Petrilei. Că indiferent ce ar spune unii și alții despre oraș, în jurul acestuia se află câteva destinații ce merită popularizate.  Vreau să vă spun că la 15 minute de Petrila se află un loc în care iubitorii de natură, speologii, iubitorii de mistere, oamenii care cred că Burebista a trecut pe aici sau orice doritor să se deconecteze câteva minute, toți aceștia, găsesc o frumusețe ce trebuie neapărat promovată. O simplă stâncă prelucrată artistic de factori naturali (sau cine știe…), plină de găuri, peșteri, tuneluri, trece neobservată chiar dacă te afli în apropierea ei. Se numește popular Biserica Iepurilor deoarece privită de aproape pare o mică bisericuță de piatră. De ce a iepurilor, nu știu și nu fac supoziții. Alin și Dorin nu se pot abține și dispar în cavernele de sub biserică. Adică explorează, zic ei. Strig după ei, bag capul prin găuri ca de șobolan și nu îmi explic cum au încăput pe acolo. Deoarece nu primesc niciun răspuns, mă gândesc că Petrila nu mai are viceprimar, și nici profesor de machete și poate ar fi indicat să sun repede la 112. Nu apuc să fac asta pentru că își fac apariția, asemeni lui Marco Polo, fericiți că au ajuns acolo unde niciun picior de om alb nu a mai călcat. Schițez un zâmbet palid și nu le spun că deja mă pregăteam de alegeri anticipate (sau la viceprimar nu cred că e cazul). Mă vede mai tras la față și zâmbește șmecherește pe sub mustață. Acum hai sa vezi gaura lui Garaf. Îl miros că nu-i a bună dar denumirea peșterii mă incită și mă îndrept spre mult lăudata gaură. Îndepărtându-ne de așa-zisa biserică a iepurilor văd portretul lui Burebista (varianta lui Dorin) sau Sfinxul de pe Taia (varianta lui Cristi). Cristi își susține varianta cu fermitate. Spune că toți sfincșii au fața îndreptată spre vest… Îl cred.

Peștera lui Garaf. Urc puțin mai greu bucata de deal de până la gaură. Acolo, sub o intrare de peșteră destul de mare mă așteaptă zâmbind Alin și Dorin. Hai Radule, hai repede că ne prinde noaptea! -Vin, nu mă las! Văzând intrarea generoasă în peșteră fac pe eroul și anunț ca vreau să explorez și eu acest loc. Este prima dată în viața mea când fac asta. Atât așteptă vicele: -Hai după mine! Mă duc curajos după el și îl las pe Alin în spate. Cred că e mai sigur așa, însă în câteva minute o să regret decizia. După câțiva pași gaura se îngustează și trebuie să ma aplec. Nu durează mult și îl văd pe vicele Dorin cum se trântește soldățește pe burtă. -De aici, pe burtă! Mă pun pe burtă dar nu e destulă sârmă în Petrila câtă aș fi folosit eu pentru decorarea artistică a nasului viceprimarului. La un moment dat gluma se îngroașă. Drumul devine o gaură de șobolan. Îmi apasă greutatea muntelui pe spate. Abia pot să respir. Mă mușcă ceva de mână. -Măi Dorine, eu ies, mă întorc!

-Acum nu mai poți. Trebuie să mergi până la capăt!

Îmi dau seama că are dreptare și mă apucă un fel de teamă. Momârlanii îi spun frica morții. Nu sunt claustrofob dar gaura asta mă face să mă gândesc intens la viața omului pe fața pământului. Înaintez, ce sa fac. Pe coate cu barba lipită de stâncă și cu capul înclinat că altfel nu am loc. Vociferez dar îmi dau seama că o fac degeaba. Trec cu greu printr-un fel de inel. După ce trec de el, totul se deschide inclusiv perspectiva mea. Privesc cu atenție peștera, e superbă. Se vede lumina de la capăt. Ies și mă gândesc că a fost una dintre cele mai frumoase experiențe ale vieții mele. Mă simt bine că am reușit. Pe vice îl mănâncă tălpile să intre și în alte găuri dar se liniștește rapid după o întâlnire cu vreo zece păianjeni grași.

Am povestit exact trăirea mea, fără să fac cosmetizări. Revedem la plecare statuia și stânca. Ne facem planuri de amenajare. Îmi propun să revin. Respect aceste preocupări. Postez două ilustrații.

Sfinxul lui Cristi
ilustratia©RaduChinta

 




Continue Reading

Școala nostră-i școala noastră

Dulce pajiște albastră.

Mă vizitează undeva prin luna aprilie domnul doctor Dumitru Gălățan- Jieț. Mă ia frica să nu am vreo măsea stricată. Domnul doctor s-a ocupat de zâmbetul larg al oamenilor muncii și de acel râs petrilean inconfundabil la care face referire și I.D. Sîrbu. Pentru așa ceva ai nevoie de dinți frumoși. Mă liniștește că nu de aia a venit și îmi povestește că a descoperit o revistă școlară apărută în anul 1921, revistă care tratează problemele de atunci ale învățământului. Cu date istorice, cu detalii despre profesori, cu prezentarea activităților școlare, cu referiri la Petrila din anii 20 și cu multe altele. O revistă scrisă de mână cu o caligrafie impresionantă în care profesorul Gheorghe Ittu prezintă adevăruri valabile și azi. Revista se numea Școala Noastră și reprezintă o pagină de istorie. Îl admir pe domul doctor pentru faptul că a reușit să scoată la lumină această revistă și a cuprins toate numerele ei într-o carte, carte ce am citit-o cu interes. Aceste fapte fac bine comunității noastre și pentru asta aveți tot respectul meu! Și cum numai oamenii ce îi respect primesc de la mine o ilustrație, doamnelor și domnilor vă prezint ilustrația zilei de azi: Dumitru Gălățan-Jieț.

Dumitru Galatan Jiet
ilustratie©Radu Chinta
Continue Reading

Stiluri constructive – ilustrație

Cât de diferite sunt obiceiurile din nord până în sud, din vest până in est, cunoaștem cu toții. Dar așa o aglomerare de forme, de texturi si de structuri ca în județul Hunedoara nu am idee să mai fie undeva. Bisericile, căci despre ele povestesc acum, sunt pe câțiva zeci de kilometri un adevărat mozaic de elemente formale. Și nu ma refer decât la bisericile ortodoxe. Lemnul, piatra, cărămida și toată gama de materiale moderne amprentează un ținut în care fiecare colț de natură emană amintiri, emană istorie.

ilustratie biserici
ilustratie©raduchinta

Un ținut despre care, turistic, nu se face foarte mult, dar care este o adevărată carte vie de istorie. O istorie a rezistenței unui popor, prin religie.

Continue Reading

Un om care pune un pariu

pariorul
ilustratie©raduchinta

Interviu cu un om care a pus un pariu.

Cum iți explici faptul că în orașele sărace exista o explozie a caselor de pariuri? Mai este nevoie de explicații sau tratăm situația așa cum e?

A. P.:   -Ăsta e un fenomen general! E suficient să prinzi un bilet, să capeți încredere în tine. După încredere urmează pasiune iar după pasiune urmează un fel de boală, un fel de microb. În acest moment dacă coroborăm sărăcia cu microbul avem rețeta perfectă pentru sindromul social  numit pariu.

Pun pariu că nu poți câștiga la pariuri? Pe termen lung.

A. P. :   -Pariatul este un fenomen social la nivel mondial. Sunt oameni care câștigă și oameni care pierd. Sistemul este conceput  pentru profit. Ca să-l învingi ar trebui, teoretic, să concepi alt sistem. Teoretic, spun, că practic nu văd cum. Ar fi ca un virus de calculator care învinge un sistem de securitate.

Cu ce ai compara acest fenomen?

A. P.:   -Eu l-aș compara cu pescuitul. Nu te duci de foame la pescuit. E o adrenalină de care avem nevoie!

Care e pariul tău cel mai de suflet.

A. P.:   -Am pus un pariu. Nu mi-am plătit o datorie față de statul român timp de 12 ani. Am vrut să văd cât de mult pot întinde coarda. A durat 12 ani. Acum plătesc de mă usuc. Îmi iasă pe ochi și pe nas. Dar am avut curaj să pun acest pariu!parior

Continue Reading

Caragiale e depășit

Caragiale, mai e actual?

Caragiale a ajuns în sfârșit să fie depășit de realitate! Oricine a citit opera sa a remarcat umorul subtil dar și ilustrarea fină a realităților politice și sociale. Din păcate azi trăim vremuri în care celebrul nostru dramaturg devine desuet. Cum spunea seara asta un prieten: Am prins cele mai urâte vremuri. Era bine dacă aveam 15 ani ca să știm să ne orientăm,  sau 65 să halim și noi o pensie.

Continue Reading

Să vezi un om citind pe ger…

ilustratia©all rights reserved
sursa www.ilustratia.ro

Gerul din ultimele zile face ca străzile să devină pustii. În pustiul acesta te poți întâlni, uneori, cu situații deosebite Să vezi un om citind pe ger, sub o lumină de cartier… Spectacolul vieții este uimitor, avem noi prea mult stres și nu-l observăm.  Gândesc că un mini-serial oameni obișnuiți în ipostaze deosebite este ceva interesant.

Continue Reading

Despre ilustrație. Să o privim corect

ilustratia©All rights reserved Ilustrația este, așa cum se bănuiește intuitiv, un gen artistic mai special. Ea se raportează la un text, la un slogan, la un mesaj. Ea ilustrează ceva. Ar fi bună acum o mică observație: asta e faza primară de dezvoltare a tinerei (relativ) forme de artă. Așadar ilustrația a apărut din nevoia de a face mai digerabile operele literare sau de a transmite mai ușor mesaje. Orice fel de mesaje care puteau fi transmise prin orice formă de exprimare: afiș, manifest, revistă, ziar. Dar asta este copilăria și oarecum adolescența ilustrației. Astăzi, dacă vorbim despre ilustrație putem spune că a spart acel zid ce o punea pe locul doi,  mereu în urma unui text scris sau a unei opere literare. Azi ilustrația își trăiește maturitatea, o maturitate vizibilă din plin mai ales pe internet.  Internetul este cel mai democratic și cel mai liber mediu de exprimare care a existat vreodată în cultura umanității. Aici putem spune că ilustrația are un rol educativ. Asta dacă este bine făcută, bine gândită și ascunde în spatele ei principiile fundamentale ale oricărei opere artistice. Nu ne interesează că este realizată cu un simplu băț ascuțit sau cu cel mai performat pen digital pe cea mai performantă tabletă de desen. Ilustrația trebuie să-ți ajungă la suflet, să te inspire și să-ti facă viața puțin mai bună. Dacă reușește asta, o ilustrație devine o operă de artă echivalentă cu oricare alta din istoria umanității. Echivalența asta este, evident, doar în capul nostru a celor care analizăm democratic și confortabil de acasă, din fața monitorului situația actuală a artei și a artistului. 

Continue Reading

Madagascar, i like it!

regeleMadagascarului
Radu Mazăre, un mic rege al statului insular Madagascar

Cu toții suntem curioși să vedem măcar odată în viață o regiune exotică și cred că pentru unii curiozitățile devin realitate. Acest băiat nonconformist, extrem de plăcut în zona lui de baștină, este cel care întruchipează visul multor tineri. Visul de a deveni celebru și bogat. Visul de a putea. Visul de a lupta pentru un ideal. Pentru aceste curiozități și dorințe nu se acordă azil politic. Sau se acordă? 😎 Ia fiți voi atenți!…

Informații suplimentare: Madagascar este un stat insular aflat în Oceanul Indian nu departe de coasta Africii. Clima e bună, ocazional se mai formează câte un ciclon. Radu vă urează la mulți ani în 2018! Sănătate, bucurii!

Continue Reading