Industriașul Number One al orașului meu

În urmă cu aproximativ 17 ani Petrila era exponentul primar al culturii muncitorești, era un oraș în care nu se schimbase aproape nimic și în care se păstra linia trasată de comuniști în cei aproximativ 60 de ani în care au stăpânit această țară. La vremea aceea auzisem că există un industriaș german extrem de serios care dorea să își deschidă o afacere în domeniul producției industriale a accesoriilor de mobilier, lucru destul de neobișnuit pentru un oraș mic cu specific mineresc. Fiindcă aici ne cunoaștem toți, nu trece mult timp până când ajung  să mă împrietenesc cu acest singular element al culturii și civilizației occidentale prezent în orașul meu natal.  Cred că am făcut un preambul cam lung și nu am spus încă despre cine este vorba este vorba. Este prietenul meu Georg Simzian, un om care a construit un brand, a dat de lucru la vreo 150 de petrileni, a deshis două fabrici și câteva magazine, dar cu toate astea rămâne extrem de puțin mediatizat în Petrila.  Așadar pe Gigi l-am cunoscut în tulburii ani 2000-2001, ani în care în Petrila nu se întâmpla nimic și în care afacerea pe care o avea el era o mostră ideală din ceea ce îmi doream eu să devină România.  Avea un aer romantic pe vremea aceea biroul lui. Pentru mine avea chiar un aer ușor revoluționar deoarece omul încerca să aducă partea frumoasă a capitalismului într-o zonă de care era atras, ca și mine, sentimental. Gigi, pentru că așa îi spuneam noi, nu avea timp să petreacă, să mediteze, să fie romantic, boem sau revoluționar deoarece era ancorat mereu în niște curse nebunești de domeniu inimaginabilului între România și Austria. Săptămânal făcea mii de kilometri, și ducea o luptă grea să pună pe picioare un brand construit de la zero. Îl admir și azi pentru că a  venit cu o cultură a muncii care îl face singurul industriaș adevărat al Petrilei și pentru acest lucru primește aprecierea și respectul meu. Și pentru că toți oamenii pe care îi respect primesc de la mine o ilustrație…. Doamnelor și domnilor vă invit să admirați portretul primului industriaș petrilean postdecembrist: Gigi Simzian.P.S.      Nu mă pot abține să nu istorisesc ceva. Era undeva prin februarie 2002, în primele zile  când s-au deschis granițele și în care românii au putut călători în toată Europa fără a mai avea nevoie de viză. Făceam parte din delegația petrileană ce reprezenta firma SIMAUSROM la Koln Messe. O asemenea experiență poate fi uitată.  Îmi aduc aminte că eram atât de mândru de acest fapt, încât umblam doar în costum cu sacou în zilele acelea friguroase. Simțeam că trăiesc visul occidental. Acolo, aproape de Marea Nordului clima este înșelătoare și  pot să zic am tras una din cele mai crunte răceli viața mea.  Nimic însă nu era mai important decât spiritul care stă în spatele unei idei. Mulțumesc Georg Simzian!





Continue Reading