Despre cum am devenit vegan

Am citit undeva că oamenii și porcii sunt două specii șocant de asemănătoare

Hrana a constituit mereu pentru specia umană motorul acțiunilor sale. Se spune că cel mai bun profesor este foamea, că cel mai mult lupți în viață dacă ai stomacul lipit de spate sau atunci când ai în minte amintirea vremurilor de foamete particularizată sau generalizată. Odată mi-am închipuit o bandă plină de mâncare și la capătul ei o gură mare, deschisă și flămândă. Apoi mi-am dat seama că este un stereotip, nepotrivit pentru o ilustrație. Comportamentul uman s-a încercat a fi îndreptat, în timp, prin mai multe metode, unele laice, altele religioase.

Șaorma (refuz să scriu shaorma) cu de toate

În spirit vegan imaginea de mai sus e făcută doar din crudități. Nu mă întrebați ce e cu chifla, o să încerc să găsesc un înlocuitor și sunt sigur că există.

Nu, nu sunt vegan sau mai bine spus sunt vegan doar în închipuirea mea. În general nu accept niciun fel de exagerare, de comportament extrem, fie că este al celui care devorează orice fel de carne, fie că este al celor care declară alimentele milenare ale neamului românesc pericole publice. Aș vrea să fiu vegan și de câteva ori am și devenit pentru câteva ore, zile sau săptămâni însă mâncarea de paie și de iarbă verde m-a descurajat în timp.

Acum te gândești de ce am scris articolul asta. Ori sunt, ori nu sunt vegan, ce apucătură e asta. Încurajez sau descurajez cina din paie? De fapt e o fiță, nu o apucătură.

Doamnelor și domnilor, deoarece simt nevoia să îmbunătățesc conținutul acestui site, vreau să devin creator de rețete vegane, neplăcute omnivorilor. Rețete pe care vreau să le încerc și să le recomand prietenilor mei. Și ca să fiu corect o să modific și titlul: cum am devenit creator de rețete vegane. Dar dacă puneam titlul așa, sigur nu intrai să citești până aici.

Așa, ca o notă de armonie în deșertul dezordinii.

Rețetele vor fi în primul rând o modalitate de gândire, o formă de a ridica niște probleme. Să vedem ce iasă…

Continue Reading